Home » Istorie » Leon Troțki, revoluționarul rus asasinat în Mexic. „Dintr-un mit patriotic, poporul rus a devenit o realitate îngrozitoare”

Leon Troțki, revoluționarul rus asasinat în Mexic. „Dintr-un mit patriotic, poporul rus a devenit o realitate îngrozitoare”

Leon Troțki, revoluționarul rus asasinat în Mexic. „Dintr-un mit patriotic, poporul rus a devenit o realitate îngrozitoare”
Leon Troțki (1879 - 1940). Sursa foto: Profimedia
Publicat: 27.07.2023

Leon Troțki, născut Lev Davidovici Bronstein la 7 noiembrie 1879 în Bereslavka, Ucraina, și asasinat la 21 august 1940 în Mexic (Mexico City), a fost un revoluționar, politician și teoretician marxist proeminent care a jucat un rol important în primii ani ai Uniunii Sovietice și în Revoluția rusă din 1917.

Puternic influențat de doctrinele lui Lenin, în timpul revoluției, Troțki a fost o figură-cheie în Partidul Bolșevic condus de Vladimir Lenin, având un rol esențial în organizarea și conducerea Armatei Roșii în timpul Războiului Civil Rus care a urmat revoluției. Conducerea sa militară i-a ajutat pe bolșevici să obțină victoria și să înființeze Uniunea Sovietică.

Convingerile marxiste ale lui Troțki au determinat guvernul țarist să-l exileze de două ori în Siberia, prima dată evadând și plecând la Londra cu un pașaport britanic fals, sub numele de Leon Troțki, unde l-a întâlnit pe colegul său revoluționar Vladimir Lenin. În timpul Revoluției Ruse din 1917, a pus la cale împreună cu Lenin o lovitură de stat asupra guvernului provizoriu formând Armata Roșie care a învins Armata Albă antibolșevică în războiul civil.

Troțki a fost exilat din Uniunea Sovietică în 1929

Leon Troțki, cunoscut pentru contribuțiile sale intelectuale aduse teoriei marxistă, a dezvoltat conceptul de „revoluție permanentă” conform căruia revoluțiile socialiste ar trebui să se străduiască să realizeze o revoluție proletară internațională și nu să se limiteze la granițele naționale.

În ciuda rolului său influent, după moartea lui Lenin, Troțki a căzut în dizgrația lui Iosif Stalin și, pentru criticile aduse politicilor lui Stalin, a fost expulzat din Partidul Comunist, iar în 1929 a fost exilat din Uniunea Sovietică.

Un critic vocal al lui Stalin

În timpul exilului său, Troțki a continuat să fie un critic vocal al lui Stalin și al regimului sovietic, condamnând suprimarea democrației și lipsa unei planificări economice adecvate, scriind și analizând eșecurile sistemului sovietic și pledând pentru o „A patra internațională” care să continue cauza socialistă la scară globală.

În 1940, Troțki a fost asasinat în Mexico City de Ramón Mercader, un agent sovietic.

Exilat de două ori în Siberia

Troțki s-a născut Lev Davidovici Bronstein la 7 noiembrie 1879 în Ianovka, Ucraina, pe atunci parte a Rusiei. Tatăl său era un fermier evreu prosper, iar mama făcea parte din clasă de mijloc educată. Troțki s-a implicat în activități clandestine încă din adolescență, pentru aventurile sale cu iz politico-proletar fiind arestat la vârsta de 19 ani, întemnițat și exilat în Siberia în 1897, unde s-a alăturat Partidului Social-Democrat.

După trei ani, a reușit să evadeze din Siberia, plecând de acolo cu un pașaport fals și o rezervă de monede de aur împachetate în tocurile înalte ale cizmelor sale. Și-a petrecut cea mai mare parte a următorilor 15 ani în străinătate, inclusiv o perioadă la Londra, devenind un teoretician proeminent în cadrul Partidului Social-Democrat Muncitoresc din Rusia (RSDLP), de orientare marxistă.

Troțki a construit Armata Roșie

În 1903, Partidul Social-Democrat s-a divizat. În timp ce Lenin a preluat conducerea fracțiunii bolșevice (majoritare), Troțki a devenit membru al fracțiunii menșevice (minoritare) și a dezvoltat teoria revoluției permanente. După izbucnirea revoluției la Petrograd, în februarie 1917, s-a întors în Rusia. În ciuda dezacordurilor anterioare cu Lenin, Troțki s-a alăturat bolșevicilor și a jucat un rol decisiv în preluarea puterii de către comuniști în același an. Primul său post în noul guvern a fost cel de comisar pentru afaceri externe, devenind negociator al termenilor de pace cu Germania, după care comisar de război. În această din urmă calitate, Troțki a construit Armata Roșie, care a învins forțele Rusiei Albe în războiul civil, jucând astfel un rol crucial în menținerea în viață a regimului bolșevic.

Atunci când Lenin s-a îmbolnăvit și a murit (la 21 ianuarie 1924), Troțki a fost ușor de manevrat de Stalin. Încercările lui Troțki de a-l ataca pe Stalin după aceea au fost în mare parte nereușite. Lupta pentru putere între Troțki și Stalin a continuat și, în cele din urmă, Stalin a obținut controlul dictatorial asupra Uniunii Sovietice. În 1927, Troțki a fost eliminat din Comitetul Central, în ianuarie 1928, el și principalii săi adepți fiind exilați în zone îndepărtate ale țării. În ianuarie 1929, Troțki a fost alungat de pe teritoriul Uniunii Sovietice. În perioada care a urmat, Troțki a scris una dintre principalele sale lucrări, „Rezultate și perspective”, în care își expune teoria „revoluției permanente”. Troțki nu credea că un sistem economic poate exista în mod izolat. Potrivit teoriei sale, un sistem economic trebuie văzut și înțeles ca un sistem mondial și nu ca un sistem național. Astfel, în opinia lui Troțki, succesul durabil al unei revoluții socialiste într-o țară ar depinde de revoluțiile din alte țări.

Asasinat chiar în casa lui

În 1936, Troțki s-a stabilit în Mexic unde, în calitatea sa de disident exilat, a avut parte de mai mulți susținători americani și mexicani și, de asemenea, a legat o relație amicală cu pictorița Frida Kahlo. Deși era departe de țara care-l renegase, Stalin nu și-a luat mâinile de pe el, astfel că Troțki a fost considerat în continuare dușman al lui și, prin urmare, a fost găsit vinovat de trădare și condamnat la moarte.

În dimineața zilei de 24 mai 1940, un grup de 20 de oameni înarmați a luat cu asalt complexul în care locuia Troțki, trăgând o ploaie de gloanțe asupra casei în care se adăpostea acesta, însă ratând ținta. Acesta a fost primul atentat asupra vieții lui Troțki, în urma căruia gărzile și protectorii dizidentului au înălțat zidurile exterioare ale complexului, au securizat ferestrele și au construit turnuri de pază din finanțările oferite de mai mulți binefăcători americani înstăriți.

Troțki și agresorul său au fost duși de urgență la spital

Aproape trei luni mai târziu a avut loc cel de-al doilea atac. La 20 august 1940, în timp ce Troțki se ocupa de iepurii săi de companie, l-a primit în vizită pe un obișnuit al casei, Frank Jacson. Jacson era îmbrăcat nepotrivit pentru o zi însorită de august – purta  o haină de ploaie pliată pe brațul stâng, un detaliu care nu a trezit suspiciuni. Printr-un gest rapid și neașteptat, Jacson a scos din interiorul hainei sale de ploaie un târnăcop pe care l-a înfipt în craniul lui Troțki. Deși sângera abundent, revoluționarul rus a reușit să se lupte cu atacatorul său până când au intervenit gărzile lui de corp care aproape că l-au omorât în bătaie pe Jacson.

Troțki și agresorul său au fost duși de urgență la spital, însă a doua zi, la 21 august 1940, deși părea că se simte bine după operația suferită, Troțki a decedat. Între timp, autoritățile au aflat că numele real al lui Jacson era Ramon Mornard și plănuise asasinarea lui Troțki timp de câțiva ani. Mornard fusese un comunist spaniol recrutat de agenția de informații sovietică NKVD în timpul Războiului Civil Spaniol luându-și identitatea unui canadian care fusese ucis în timpul Războiului Civil Spaniol – Frank Jacson.

Unde a fost depusă cenușa lui Troțki?

Mercader a fost condamnat de către autoritățile mexicane la 20 de ani de închisoare, în vreme ce Stalin i-a conferit în secret Ordinul Lenin. La un an după ce a fost eliberat în 1960, Mercader a călătorit la Moscova și a primit distincția de Erou al Uniunii Sovietice. Asasinul și-a împărțit timpul între Cuba și Uniunea Sovietică înainte de a muri în 1978.

Cenușa lui Troțki a fost îngropată sub un monolit din grădina casei sale din Mexico City, pe care au fost gravate simbolurile comuniste secera și ciocanul.

Surse:

https://www.britannica.com/summary/Leon-Trotsky

https://www.theguardian.com/world/2022/jan/20/leon-trotsky-dismissed-from-russian-communist-party-1925

Vă mai recomandăm să citiți și:

Arseny Avraamov, geniul sovietic al muzicii moderne, uitat de istorie

Che Guevara, demon și înger, criminal și apărător al săracilor. „Tăcerea este o ceartă continuă prin alte mijloace”

Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical

Bolșevicii ruși de la Iași voiau „să aresteze sau să măcelărească” Familia Regală a României

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte